x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel, mesaj de Ziua Femeii: Pandemia riscă să încetinească progresul în egalitatea de gen

Angela Merkel, mesaj de Ziua Femeii: Pandemia riscă să încetinească progresul în egalitatea de gen

06 Mar 2021   •   16:00
Angela Merkel, mesaj de Ziua Femeii: Pandemia riscă să încetinească progresul în egalitatea de gen
Sursa foto: Hepta

Pandemia Covid-19 riscă să încetinească progresul în ceea ce privește egalitatea de gen, întrucât femeile sunt mai expuse la locurile de muncă, a spus cancelarul german Angela Merkel.

„Trebuie să ne asigurăm că pandemia nu ne face să revenim la vechile tipare de gen pe care credeam că le-am depășit", a spus Merkel într-un mesaj video lansat înaintea Zilei Internaționale a Femeii din 8 martie, conform Ansa.

Femeile - a adăugat Merkel - au fost afectate în mod disproporționat de pandemie și sunt subreprezentate în rolurile decizionale, scrie Mediafax

„Peste 75% dintre cei care lucrează în sectorul sănătății sunt femei, de la cabinetele medicilor la spitale sau laboratoare, la farmacii”, a spus Merkel, adăugând că, totuși, doar 30% din funcțiile de conducere sunt ocupate de femei: „Nu se poate ca femeile să susțină în mare măsură societatea, dar în același timp să nu fie implicate în mod egal în deciziile politice, economice și sociale importante".

Merkel a salutat legislația recentă care impune companiilor germane să includă mai multe femei în consiliile lor executive. Ea a spus însă că ar trebui făcute mai mult pentru sprijinul femeilor, inclusiv prin creșterea facilităților de îngrijire a copiilor și a remunerării egale.

 

×
Subiecte în articol: angela merkel