x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel şi-a reprogramat vizita oficială în Israel, din cauza crizei din Afganistan

Angela Merkel şi-a reprogramat vizita oficială în Israel, din cauza crizei din Afganistan

26 Aug 2021   •   20:14
Angela Merkel şi-a reprogramat vizita oficială în Israel, din cauza crizei din Afganistan

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a decis, în contextul crizei din Afganistan, reprogramarea vizitei oficiale în Israel, care urma să aibă loc în intervalul 28-30 august, anunţă Guvernul de la Berlin.

"Vizita cancelarului Germaniei în Israel, programată în perioada 28-30 august, a fost anulată, printr-o decizie luată în consultare cu premierul Israelului, în contextul actualelor evoluţii din Afganistan", a declarat joi după-amiază Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei.

"Ambele părţi au stabilit ca vizita cancelarului Germaniei să fie reprogramată într-un moment viitor", a precizat Steffen Seibert, conform unui comunicat postat pe site-ul Guvernului de la Berlin şi vizualizat de MEDIAFAX.

Premierul Israelului, Naftali Bennett, se află în prezent în Statele Unite, iar joi se va întâlni cu preşedintele Joseph Biden.

Germania pregăteşte finalizarea operaţiunilor de evacuare din Afganistan.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: angela merkel