x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Asasinat islamist: Numeroşi suspecţi, inclusiv elevi, arestaţi în ancheta privind decapitarea din Franţa

Asasinat islamist: Numeroşi suspecţi, inclusiv elevi, arestaţi în ancheta privind decapitarea din Franţa

19 Oct 2020   •   22:30
Asasinat islamist: Numeroşi suspecţi, inclusiv elevi, arestaţi în ancheta privind decapitarea din Franţa

Cincisprezece persoane sunt în detenţie preventivă în Franţa, în ancheta antiteroristă privind asasinarea profesorului Samuel Paty, la periferia Parisului, de către un militant islamist, afirmă surse judiciare citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

Printre persoanele reţinute luni figurează un individ condamnat pentru terorism şi patru elevi de liceu.

Conform unor surse din cadrul comisiei de anchetă, un elev de liceu sau mai mulţi l-au denunţat autorului atacului, probabil contra unei sume de bani, pe profesorul Samuel Paty, asasinat vineri la periferia Parisului.

Paty, profesor de Istorie, Geografie şi Educaţie Civică la un liceu, a fost asasinat vineri în zona Conflans-Sainte-Honorine, la periferia Parisului, de un militant islamist, Abdoullakh Anzorov, împuşcat mortal ulterior de poliţie. Profesorul a fost victima atacului islamist, deoarece le-ar fi arătat elevilor caricaturi cu Profetul Mahomed, pentru a le oferi un exemplu despre libertatea de exprimare. Autorităţile franceze consideră asasinatul un atac islamist.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: anchetă atentat islamist Franța