x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac terorist în Mali: 53 de militari şi un civil ucişi (nou bilanţ)

Atac terorist în Mali: 53 de militari şi un civil ucişi (nou bilanţ)

02 Noi 2019   •   09:02
Atac terorist în Mali: 53 de militari şi un civil ucişi (nou bilanţ)

Armata din Mali a suferit vineri una dintre cele mai puternice lovituri din ultimii ani, după moartea a 53 de militari şi a unui civil într-un "atac terorist" asupra unei tabere militare de la Indelimane, în apropiere de frontiera cu Nigerul, relatează AFP.

"În urma atacului asupra poziţiei FAMA (Forţele armate din Mali) de la Indelimane, întăririle trimise la faţa locului au găsit 54 de cadavre, printre care un civil", a anunţat ministrul comunicării, Yaya Sangare, vineri seară pe Twitter.

Ministrul a mai vorbit şi despre "zece supravieţuitori" şi "pagube materiale importante" la Indelimane, în localitatea Ansongo, din sectorul Menaka.

În urma atacului de vineri armata din Mali a suferit una dintre cele mai puternice lovituri din ultimii ani, notează France Presse.

Patruzeci de militari au fost ucişi în două atacuri jihadiste pe 30 septembrie şi pe 1 octombrie, în apropiere de Burkina Faso, ţară situată la sud de Mali, potrivit unui bilanţ al unui responsabil din Ministerul Apărării.

Mai multe surse estimează însă că acest bilanţ oficial de 40 de morţi a fost subevaluat.

Atacul de la Indelimane nu a fost încă revendicat. Circumstanţele acestui nou atac nu au fost precizate până acum.

"Situaţia este sub control. Cercetările şi procesul de identificare a cadavrelor continuă", a adăugat ministrul Sangare.

De asemenea, un număr neprecizat de soldaţi malieni erau daţi dispăruţi vineri, a declarat pentru AFP o sursă militară.

Nordul Mali a ajuns în martie-aprilie 2012 sub controlul grupărilor jihadiste cu legături cu Al-Qaida, pe fondul derutei armatei din cauza rebeliunii tuaregilor, mai iniţial aliată cu aceste grupări, dar apoi îndepărtată din alianţă.

Jihadiştii au fost în mare parte alungaţi sau dispersaţi în urma lansării în ianuarie 2013, la iniţiativa Franţei, a unei intervenţii militare, care continuă şi în ziua de azi.

Totuşi violenţele jihadiste nu numai că au persistat dar s-au propagat din nord spre centrul Mali, apoi în Burkina Faso şi Nigerul vecine, amestecându-se uneori cu conflictele intercomunitare soldate cu sute de morţi.AGERPRES

×