x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atenție unde călătoriți ! În Croația este cod roșu de caniculă

Atenție unde călătoriți ! În Croația este cod roșu de caniculă

12 Aug 2019   •   12:29
Atenție unde călătoriți ! În Croația este cod roșu de caniculă

Ministerul Afacerilor Externe atrage atenția cetățenilor  români care tranzitează ori călătoresc pe teritoriul Croației că, începând din 12 august, a fost emis cod roșu de caniculă pentru temperaturi între 34 și 39 de grade Celsius în regiunile Zagreb, Karlovac, Knin, Rijeka, Split şi Dubrovnik. Totodată a fost emis și cod portocaliu de caniculă pentru regiunile Osijek şi Gospic. 

Este recomandat ca turișii să evite expunerea directă la soare în intervalul 11,00 - 16,00 şi să se hidrateze corespunzător. 

Autorităţile croate avertizează cu privire la disconfortul termic, la posibilitatea existenţei unor disfuncţionalităţi în reţeaua electrică, dar şi la riscul apariţiei de incendii de vegetaţie. 

Pentru informaţii actualizate, pot fi consultate paginile de internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Naţional - https://www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat - http://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate - http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă - http://www.ccaa.hr. 

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei se poate apela numărul european unic de urgenţă 112. 

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341. 

MAE recomandă consultarea paginii de Internet http://meteoalarm.eu/en_UK/0/0/HR-Croatia.html, http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. AGERPRES

×
Subiecte în articol: canicula