x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autorităţile bulgare au identificat şase tone de lapte de capră importat ilegal din România

Autorităţile bulgare au identificat şase tone de lapte de capră importat ilegal din România

25 Iul 2016   •   21:25
Autorităţile bulgare au identificat şase tone de lapte de capră importat ilegal din România

Inspectorii Agenţiei Naţionale Fiscale (NRA) din Bulgaria au reuşit luni să împiedice importul ilegal a unei cantităţi de şase tone de lapte de capră provenit din România, informează agenţia bulgară Focus.

La o inspecţie efectuată la descărcarea unei cisterne de lapte, inspectorii fiscali au devenit suspicioşi cu privire la legalitatea documentelor prezentate de transportator. După o analiză amănunţită şi efectuarea unor măsurători, inspectorii au identificat o diferenţă între informaţiile din acte şi marfă. Inspectorii au descoperit că o cantitate de şase tone de lapte nu era declarată în acte, iar şoferul cisternei a încercat să justifice discrepanţa cu acte false.

Agenţia Naţională Fiscală a explicat că cel mai probabil laptele urma să fie utilizat pentru producţia de produse alimentare destinate pieţei bulgare fără plata Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: lapte de capra