x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autovehiculele Tesla vor ajunge în Europa

Autovehiculele Tesla vor ajunge în Europa

25 Noi 2020   •   09:54
Autovehiculele Tesla vor ajunge în Europa

Compania Tesla vrea să vândă autovehicule electrice compacte pentru segmentul de masă, în Europa, a anunțat directorul general, Elon Musk, citat de Reuters.

"Este posibil ca în Europa să fie oportun să facem un model compact,  poate un hatchback sau ceva de acest tip. În Statele Unite, tendinţa este ca maşinile să fie mai mari, din motive personale. În Europa, tendinţa este spre maşini mai mici. Conduc o maşină Model X prin Berlin şi am avut ceva probleme cu găsirea unui loc de parcare adecvat", a declarat acesta.

Tesla are sediul central în statul California și comercializează patru modele de mașini, printre care sedanul mediu Model 3 și SU-ul  mediu Model Y.

Toate autoturismele sunt mai lungi decât Golf-ul de la Volkswagen, model de referință pentru Europa, pe segmentul sedan compact.

În următorii doi ani, compania vrea să lanseze pe piața globală camioneta Cybertruck.

Tesla a depășit 500 de miliarde de dolari, deoarece investitorii au cumpărat acțiuni, înainte ca societatea să intre în indicele S&P 500, din 21 decembrie. Acțiunile sale au ajuns la 542,35 de dolari, în creștere cu 3,9%.

Averea celebrului antreprenor a ajuns la 127,9 miliarde de dolari, depășindu-l pe șeful Microsoft, Bill Gates, ajungând pe locul doi în topul celor mai bogați oameni din lume. Acesta se situa pe locul 35 în luna ianuarie 2020. 

Producția mașinilor Tesla este mai mică decât a celor de la Toyota, General Motors sau Volkswagen.

În luna octombrie, sedanul Model 3, care este produs în fabrica din Shanghai, va fi exportat în 10 state europene, printre care Franța, Italia, Germania sau Elveția. 

Uzina din Shanghai este prima din afara Statelor Unite și sunt produse 150.000 de unități în 2020.

Tesla a vândut 139.300 de sedanuri și SUV-uri în perioada iulie-septembrie, în creștere cu 44% față de aceeași perioadă din 2019. 

 

×
Subiecte în articol: tesla elon musk