x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden cere, timid, încetarea focului în teritoriile palestiniene

Biden cere, timid, încetarea focului în teritoriile palestiniene

18 Mai 2021   •   10:30
Biden cere, timid, încetarea focului în teritoriile palestiniene
Sursa foto: Hepta

Preşedintele american, Joe Biden, şi-a exprimat luni, într-o discuţie telefonică avută cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, „sprijinul” pentru încetarea focului în faţa escaladării violenţelor din teritoriile palestiniene, a anunțat Casa Albă, citată de AFP.

„Preşedintele şi-a exprimat sprijinul pentru încetarea focului”, a afirmat președinția SUA, într-un comunicat elaborat pe un ton extrem de prudent, într-un moment în care numeroase voci se fac auzite în tabăra democraţilor pentru ca Joe Biden să solicite explicit încetarea imediată a focului între Israel şi Hamas, organizația teroristă aflată la putere în Fâşia Gaza.

În timpul convorbirii, Biden s-a referit la discuţiile actuale cu Egiptul „şi cu alţi parteneri” pentru a realiza acest lucru, se mai spune în text.

Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza au fost reluate luni, la capătul unei săptămâni negre care a făcut 200 de morţi în enclava palestiniană, fără nicio perspectivă de armistiţiu între Israel şi mişcarea Hamas, care continuă să tragă rachete asupra statului evreu.

Întrebată în cadrul briefingului de presă cotidian cu privire la ceea ce unele persoane din tabăra democrată consideră a fi o lipsă de fermitate în faţa Israelului, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a apărat abordarea diplomatică „discrete”, dar „intense” a Washingtonului în această problemă.

Statele Unite s-au opus luni, pentru a treia oară într-o săptămână, adoptării unei declaraţii a Consiliului de Securitate al ONU prin care se solicită „încetarea violenţelo” dintre israelieni şi palestinieni, acţionând pentru convocarea marţi a unei noi reuniuni de urgenţă cu uşile închise.

 

×
Subiecte în articol: Joe Biden