x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bill Gates i-a adus un ultim omagiu marelui său rival. Vezi ce a spus şi preşedintele SUA

Bill Gates i-a adus un ultim omagiu marelui său rival. Vezi ce a spus şi preşedintele SUA

06 Oct 2011   •   15:32
Bill Gates i-a adus un ultim omagiu marelui său rival. Vezi ce a spus şi preşedintele SUA

Intr-un mesaj postat pe site-ul personal, The Gates Notes, presedintele Microsoft si marele rival in afaceri al inventatorului MacIntosh, alternativa PC, Bill Gates a scris: 'Sunt cu adevarat intristat de cand am aflat de moartea lui Steve Jobs. Impreuna cu Melinda, adresam sincere condoleante familiei si prietenilor, dar si tuturor celor care au beneficiat de munca lui Steve.'

'L-am intalnit pe Steve prima oara cu aproape 30 de ani in urma si am fost colegi, prieteni si concurenti pe parcursul a mai mult de jumatate din vietile noastre. Rareori lumea va vedea pe cineva care va avea un impact atat de profund precum a avut Steve. Efectete acestui impact vor fi resimtite de multe generatii de acum incolo. Aceia dintre noi care au avut norocul de a lucra alaturi de Steve au avut parte de o mare onoare. Steve imi va lipsi imens', a mai scris Bill Gates.


Presedintele SUA, Barack Obama, si sotia sa, Michelle, s-au declarat profund intristati de moartea geniului care a fost suficient de indraznet sa creada ca el ar putea schimba lumea si suficient de talentat pentru a face acest lucru.

“Prin construirea uneia dintre cele mai de succes companii de pe planeta, conceputa in garajul casei parintesti, Steve Jobs a exemplificat spiritul ingeniozitatii americane. Prin intermediul calculatoarelor personale si internetului adus in buzunarele noastre, el a facut revolutia informationala, nu numai accesibila, dar intuitiva si distractiva', a declarat Obama.

Presedintele american a mai spus ca lumea a pierdut un vizionar, iar cel mai mare omagiu care I se putea aduce consta in faptul ca lumea a aflat despre moartea lui Steve Jobs de pe un dispozitiv inventat chiar de el...


×