x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Boris Johnson/Brexit: Donald Tusk va fi cunoscut drept 'Mr No Deal' dacă acordul de retragere nu este modificat

Boris Johnson/Brexit: Donald Tusk va fi cunoscut drept 'Mr No Deal' dacă acordul de retragere nu este modificat

24 Aug 2019   •   18:00
Boris Johnson/Brexit: Donald Tusk va fi cunoscut drept 'Mr No Deal' dacă acordul de retragere nu este modificat

Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat sâmbătă, la Biarritz (sud-vestul Franţei), pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, că acesta va fi cunoscut drept 'Mister No Deal' dacă nu va accepta modificarea acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, transmit Reuters şi AFP.

Johnson, care participă la summitul G7 de la Biarritz, a răspuns astfel la comentariu făcut sâmbătă de Tusk conform căruia el nu va coopera pentru pregătirea unui Brexit fără acord.

''Le-aş spune prietenilor noştri din UE că, dacă nu vor un Brexit fără acord, atunci trebuie să scăpăm de plasa de siguranţă din tratat. Dacă Donald Tusk nu vrea să intre în istorie ca Mr. No Deal, atunci sper să se gândească şi el la asta'', a spus Johnson.

''Plasa de siguranţă'' este o clauză din acordul de retragere a Regatului Unit din UE ce are drept scop prevenirea reintroducerii post-Brexit a unei frontiere fizice între Republica Irlanda - ţară membră a Uniunii Europene - şi provincia britanică Irlanda de Nord.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Boris Johnson donald tusk