x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Brexit: Lipsa unui acord cu UE va afecta grav economia Regatului Unit

Brexit: Lipsa unui acord cu UE va afecta grav economia Regatului Unit

23 Sep 2020   •   09:21
Brexit:  Lipsa unui acord cu UE va afecta grav economia Regatului Unit

În situația în care Brexit-ul s-ar încheia fără un acord comercial între Regatul Unit și Uniunea Europeană, acesta ar fi de trei ori mai scump pentru economia britanică decât pandemia de coronavirus, arată un studiu realizat de centrul de cercetare "The UK in a Changing Europe", citat de AFP.

Analiza arată că impactul epidemiei se va tempera, în timp ce lipsa unei înțelegeri va afecta serios revenirea economiei, pe termen scurt și lung. 

Centrul de cercetare, care a lucrat cu London School of Economics, estimează că, din cauza Brexitului, creşterea va fi mai slabă pe o perioadă lungă de timp, decât ar fi fost fără ieşirea din blocul comunitar.

Studiul evaluează la 5,7% impactul asupra Produsului Intern Brut (PIB) pe parcursul a 15 ani, comparativ cu nivelul actual.

Premierul Boris Johnson a stabilit termenul pentru un acord cu UE până la 15 octombrie, în caz contrar nu se va mai ajunge la nicio înțelegere. Acesta este de părere că economia Marii Britanii va avea de câștigat prin încheierea de tratate comerciale cu alte state ale lumii. 

 

×
Subiecte în articol: brexit ue Marea Britanie PIB Boris Johnson