x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria protestează faţă de unele declaraţii "arogante" ale preşedintelui Macron

Bulgaria protestează faţă de unele declaraţii "arogante" ale preşedintelui Macron

02 Noi 2019   •   16:30
Bulgaria protestează faţă de unele declaraţii "arogante" ale preşedintelui Macron

Bulgaria a protestat faţă de unele declaraţii "arogante" ale preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi a convocat-o lunea viitoare pe ambasadoarea franceză la Sofia, Florence Robine, pentru a-i transmite nemulţumirea, informează sâmbătă EFE.


Într-un interviu publicat săptămâna aceasta de revista conservatoare "Valeurs Actuelles", Macron a explicat că îi preferă "pe oamenii care vin legal (în Franţa) din Guineea sau Cote D'Ivoire bandelor ilegale de bulgari sau ucraineni".

Vicepremierul Ekaterina Zaharieva, care deţine şi funcţia de ministru de externe, a cerut trimiterea unei note de protest Parisului şi a convocat-o pe ambasadoarea Franţei la sediul MAE bulgar, a explicat pentru EFE un purtător de cuvânt al diplomaţiei bulgare.

Alt vicepremier bulgar, Krasimir Karakaceanov, care deţine şi portofoliul apărării şi este lider al partidului naţionalist VMRO, a criticat pe reţelele social media declaraţiile "arogante" ale lui Macron şi l-a numit reprezentantul "elitei politice europene".

EFE aminteşte că Bulgaria este stat membru al Uniunii Europene din 2007.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Macron