x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Piețele de capital urcă aproape de niveluri record. Petrolul la cel mai mare preț al anului

Piețele de capital urcă aproape de niveluri record. Petrolul la cel mai mare preț al anului

09 Iun 2021   •   18:30
Piețele de capital urcă aproape de niveluri record. Petrolul la cel mai mare preț al anului
Sursa foto: Rawpixel/Getty Images/iStockphoto

Bursele s-au menținut, astăzi, aproape de valorile maxime, în timp ce randamentele obligațiunilor americane au ajuns la cele mai scăzute niveluri dintr-o lună, investitorii pariind că Rezerva Federală este departe de a-și reduce stimulii economici, scrie Reuters.

Indicele mondial MSCI se situează la 716,55, după ce a atins marți un nivel intraday de 718,19 puncte, condus de câștigurile în Europa.

În Asia, indice MSCI al acțiunilor din Asia-Pacific cu excepția Japoniei a scăzut cu 0,20%, iar Nikkei a scăzut cu 0,28%.

Pe Wall Street, marți, S&P500 a fost constant și s-a apropiat de vaaloarea record.

La București indicele BET al bursei de valori arăta un plus de 0,6%, la 11.384 puncte.

Euro s-a meținut la 1,2178 dolari, la fel și dolarul, la 109,47 yeni.

Investitorii și-au redus așteptările conform cărora Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea indica un plan de reducere a achizițiilor de active joi, la ședința de politică monetară.

Prețurile petrolului s-au menținut după ce secretarul de stat al SUA Antony Blinken a spus că, deși SUA ar ajunge la un acord nuclear cu Iranul, sute de sancțiuni americane impuse Teheranului vor rămâne în vigoare.

Prețurile futures pentru petrolul american au închis marți pentru prima dată peste 70 dolari pe baril din octombrie 2018, la 70,48 dolari, în creștere cu 0,6%.

Prețurile Brent au crescut cu 0,6%, la 72,66 dolari, rămânând aproape de cel mai înalt nivel de la începutul anului 2020.

Mediafax

×
Subiecte în articol: burse fed piata de capital