x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Canada - Estul ţării se aşteaptă la inundaţii record; armata chemată în ajutor

Canada - Estul ţării se aşteaptă la inundaţii record; armata chemată în ajutor

21 Apr 2019   •   12:00
Canada - Estul ţării se aşteaptă la inundaţii record; armata chemată în ajutor

În estul Canadei, mai ales în provincia Quebec, a fost declarată sâmbătă starea de alertă maximă, iar armata a început să desfăşoare întăriri în condiţiile în care mai multe râuri au ieşit din matcă, autorităţile temându-se că în următoarele zile vor avea loc inundaţii catastrofale, asemeni celor din 2017, relatează duminică AFP.

Inundaţiile de primăvară au făcut o victimă sâmbătă în comuna Pontiac (la vest de Ottawa): o femeie în vârstă de 70 care conducea maşina nu şi-a dat seama că un mic pod peste care trecea şoseaua a fost luat de ape şi s-a prăbuşit cu vehiculul într-un rău. 

Ploile abundente din ultimele zile, la care s-au adăugat topirea zăpezilor, au făcut afectat bazinul hidrografic, umflând apele mai multor râuri din vestul provinciilor Ontario, Québec şi New-Brunswick.

Autorităţile estimează că punctul culminant al viiturilor ar putea avea loc duminică în regiunea Montréal, iar luni şi marţi în estul ţării. Precipitaţiile abundente au căzut mai ales sâmbătă, însă creşterea temperaturilor începând de duminică la Québec ar trebui să accelereze topirea zăpezilor de primăvară, potrivit serviciilor meteo.

Armata, chemată în ajutor de responsabila pentru securitate publică a provinciei Quebec, Genevičve Guilbault, va desfăşura 600 de efective până duminică la prânz în regiunea Gatineau în apropiere de Ottawa şi regiunea Trois-Rivičres, între Montréal şi Québec, potrivit unui purtător de cuvânt al departamentului.

Mai multe comune au declarat starea de urgenţă, mai ales în regiunea Outaouais în apropiere de capitala Ottawa şi în mai multe cartiere din Montréal sau Laval, precum şi în provinciile Québec şi New-Brunswick.

Estul Canadei s-a confruntat în primăvara anului 2017 cu cele mai grave inundaţii din ultimul jumătate de secol. Inundaţiile au provocat pagube de amploare şi au determinat evacuarea mai multe mii de persoane la Ontario şi New-Brunswick.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: canada inundatii