x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce spune Angela Merkel despre izolarea de la începutul pandemiei

Ce spune Angela Merkel despre izolarea de la începutul pandemiei

02 Oct 2020   •   15:50
Ce spune Angela Merkel despre izolarea de la începutul pandemiei

Cancelarul Angela Merkel a declarat că izolarea impusă în primăvară, din cauza pandemiei de COVID-19, au semănat cu perioada comunistă, când locuia în Republica Democrată Germană (RDG), transmite AFP. Ea a făcut această afirmație în preajma celebrării a 30 de ani de la reunificarea țării.

"Copilăria şi tinereţea mea au fost foarte prezente în mintea mea în această perioadă de restricții. În martie a trebuit să restrângem drastic libertățile cetățenilor.

A fost vorba de restricţii grave atunci când a trebuit să le spun oamenilor că nu pot circula pe stradă mai mult de două sau trei persoane din aceeaşi gospodărie, că nu poate avea loc nicio manifestaţie, iar copiii nu pot să-şi viziteze părinţii în azilele de bătrâni.

În Germania, după război, niciodată şcolile nu au fost atât de mult timp închise.

Originile mele m-au marcat, ca de exemplu atunci când tânjeam după libertate în timpul vieţii mele în RDG

Până la căderea Zidului, nu aş fi crezut niciodată că în timpul vieţii mele Germania unită va deveni o realitate", a explicat Merkel. 

Ea s-a născut la Hamburg dar a locuit în RDG până în 1989, când a avut loc căderea Zidului Berlinului.



 

×