x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cinci morţi în prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în Louisiana

Cinci morţi în prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în Louisiana

29 Dec 2019   •   09:48
Cinci morţi în prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în Louisiana
Sursa foto: flickr.com

Cinci persoane au fost ucise în prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni sâmbătă lângă un birou poştal din sud-estul statului american Louisiana, au anunţat autorităţile, citate de DPA.

Un reporter sportiv al canalului de televiziune WDSU din New Orleans se numără printre morţi.

Carley McCord, în vârstă de 30 de ani, se deplasa la un meci de fotbal în Atlanta, Georgia (sud-estul SUA).

O persoană a supravieţuit accidentului şi a fost dusă la spital, a declarat într-o conferinţă de presă şeful pompierilor din Lafayette, Robert Benoit.

Trei persoane aflate la sol au fost de asemenea transportate la spital, potrivit lui Benoit.

El a adăugat că autorităţile federale vor investiga ce anume a provocat prăbuşirea avionului de opt locuri.

Înregistrări video arătau flăcări şi fum negru care se ridica de la locul accidentului.

Avionul bimotor Piper decolase din oraşul Lafayette şi se îndrepta spre Atlanta, potrivit canalului TV local KLFY.

Guvernatorul statului Louisiana, John Bel Edwards, a scris pe Twitter că "se roagă pentru familiile şi prietenii tuturor celor afectaţi de această teribilă tragedie".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: avion prabusit sua louisiana