x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coaliţia guvernamentală norvegiană se destramă, după o dispută privind repatrierea unei jihadiste

Coaliţia guvernamentală norvegiană se destramă, după o dispută privind repatrierea unei jihadiste

20 Ian 2020   •   20:50
Coaliţia guvernamentală norvegiană se destramă, după o dispută privind repatrierea unei jihadiste
Sursa foto: Picasa

Coaliţia guvernamentală din Norvegia s-a destrămat luni, după ce formaţiunea de dreapta populistă Partidul Progresului s-a retras din executiv, în urma deciziei premierului conservator, Erna Solberg, de a repatria o femeie jihadistă care avea cetăţenie norvegiană, relatează Reuters şi DPA.

Femeia, de origine pakistaneză, a părăsit Norvegia, în anul 2013, pentru a se alătura grupării Statul Islamic (SI). Ea a fost repatriată în Norvegia, vineri, împreună cu cei doi copii ai ei din tabăra siriană de refugiaţi controlată de kurzi Al-Hol. Guvernul de la Oslo şi-a motivat decizia pe baza unor informaţii conform cărora unul din cei doi copii, un băiat în vârstă de cinci ani, era foarte bolnav. După revenirea în Norvegia, femeia suspectată de apartenenţă la SI a fost arestată.

„Am fi putut primi copiii, dar nu facem compromisuri faţă de cei care au participat la organizaţii teroriste”, a declarat lidera Partidului Progresului şi ministru de Finanţe, Siv Jensen. Ea a apreciat că formaţiunea sa a făcut prea multe compromisuri și prin urmare a ales să rupă alianţa cu conservatorii premierului Erna Solberg.

În urma retragerii acestei formaţiuni din guvern, premierul Erna Solberg rămâne şi fără majoritate parlamentară, însă a declarat că doreşte să conducă mai departe un guvern minoritar.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Norvegia jihadista