x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Compozitorul francez Michel Legrand a încetat din viață

Compozitorul francez Michel Legrand a încetat din viață

26 Ian 2019   •   13:57
Compozitorul francez Michel Legrand a încetat din viață

Compozitorul francez Michel Legrand, câştigător a trei premii Oscar şi autor al muzicii în filme celebre precum "Parapluies de Cherbourg" ("The Umbrellas of Cherbourg") şi "Les Demoiselles de Rochefort" ("The Young Girls of Rochefort"), a încetat din viaţă sâmbătă dimineaţă, la Paris,la vârsta de 86 de ani, transmite AFP. 

"S-a stins acasă la ora 03:00 dimineaţa, iar soţia sa, actriţa Macha Méril, i-a fost alături", conform declaraţiei unui reprezentant de presă al compozitorului. 

În cariera sa de renume, de peste 50 de ani, compozitorul francez a colaborat cu nume mari ale muzicii şi cinematografiei, de la Ray Charles la Orson Welles, de la Jean Cocteau la Frank Sinatra, Charles Trenet şi Edith Piaf. 

"La fel ca anumiţi zei hinduşi, Michel este o fiinţă capabilă sa ia mai multe forme. Nicio disciplină muzicală nu-i poate rezista", scria compozitorul Stéphane Lerouge în prefaţa autobiografiei lui Michel Legrand, publicată în 2003. 

Michel Legrand a început să compună muzică de film în anii '60 odată cu zorii "Noului val" al cinematografiei franceze şi a colaborat cu Agnes Varda, Jean-Luc Godard şi cu Jacques Demy. 

În plină glorie, el a decis să se stabilească în SUA în 1966. "A fost un adevărat risc să părăsesc Franţa şi să merg la Hollywood fără să am vreun angajament clar", scrie el în autobiografia sa în care califică acest pas drept un joc la ruleta rusească. 

Michel Legrand a câştigat trei premii Oscar, pentru cântecul "Les moulins de mon coeur", de pe coloana sonoră a filmului "The Thomas Crown Affair" (1969) şi pentru "Summer of '42" (1972) şi "Yentl" (1984).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: compozitor francez michel legrand