x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin anunță încetarea conflictului din regiunea Nagorno-Karabah

Vladimir Putin anunță încetarea conflictului din regiunea Nagorno-Karabah

10 Noi 2020   •   09:04
Vladimir Putin anunță încetarea conflictului din regiunea Nagorno-Karabah
Sursa foto: Agerpres

Conflictul din regiunea Nagorno-Karabah a încetat, ca urmare a acordului semnat între Armenia și Azerbaidjan. Acesta a intrat în vigoare luni, la ora 21.00 GMT. După șase săptămâni de confruntări armate, înțelegerea s-a desfășurat sub supravegherea Rusiei, transmite AFP.

''La 9 noiembrie, preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev, premierul Armeniei Nikol Pashinyan şi preşedintele Federaţiei Ruse au semnat o declaraţie anunţând o încetare a focului total şi încetarea tuturor acţiunilor militare în zona de conflict din Nagorno-Karabah'', a anunţat preşedintele Vladimir Putin. Cele două părți și-au păstrat actualele poziții.

Însă  preşedintele azer Ilham Aliev a salutat o ''capitulare'' a Armeniei.

''Am spus că îi vom alunga pe armeni de pe pământul nostru ca pe nişte câini şi am făcut-o'', a transmis preşedintele azer, Ilham Aliev.

calificându-l pe premierul armean drept ''laş'' pentru că nu a semnat declaraţia comună în faţa camerelor.

Într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook, premierul armean a spus anterior că

''Am semnat o declaraţie cu preşedinţii Rusiei şi Azerbaidjanului privind încetarea războiului în Karabah. Aceasta este incredibil de dureroasă pentru mine și poporul nostru. Am luat această decizie după o analiză aprofundată a situaţiei militare'', arată premierul armean, Nikol Pashinyan, pe Facebook. 

Mii de armeni au manifestat în fața sediului guvernului împotriva încheierii acordului.  ''Nikol este un trădător'', au scandat aceștia.

La sfârșitul lunii septembrie au început lupte între separatiști armeni și forțele azere pentru controlul regiunii Nagorno-Karabah. În timpul luptelor au murit 1.300 de armeni. Azerbaidjanul nu a anunţat pierderi.

 

×