x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Consiliul European susţine aplicarea de noi sancţiuni împotriva Belarusului

Consiliul European susţine aplicarea de noi sancţiuni împotriva Belarusului

25 Mai 2021   •   08:00
Consiliul European susţine aplicarea de noi sancţiuni împotriva Belarusului

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au condamnat dur, în cursul reuniunii Consiliului European, atitudinea regimului din Belarus, care a forţat aterizarea unui avion pentru arestarea unui jurnalist disident, şi au exprimat susţinere pentru impunerea de noi sancţiuni.

"Consiliul European condamnă puternic forţarea avionului Ryanair să aterizeze la Minsk pe 23 mai, prin periclitarea siguranţei aeronautice şi arestarea de către autorităţile din Belarus a jurnalistului Raman Pratasevich şi a partenerei Sofia Sapega", anunţă Consiliul European, într-un comunicat.

"Consiliul European cere eliberarea imediată a lui Raman Pratasevich şi a Sofiei Sapega şi garantarea libertăţii de circulaţie. Consiliul European cere Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile să investigheze urgent acest incident fără precedent şi inacceptabil", precizează comunicatul.

Consiliul European îndeamnă Consiliul UE să sancţioneze noi oficiali şi entităţi din Belarus şi să adopte "noi sancţiuni economice" împotriva Belarusului.

De asemenea, Consiliul European îndeamnă companiile aeriene din Uniunea Europeană să evite survolarea Belarusului. Consiliul UE este îndemnat să interzică tranzitul avioanelor din Belarus prin spaţiul aerian european şi să interzică escalele acestora în aeroporturi din ţări UE.

Consiliul European exprimă solidaritate cu Letonia, ai cărei diplomaţi au fost expulzaţi de Belarus.

Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a cerut eliberarea persoanelor arestate în Belarus de la bordul avionului de pasageri care a fost redirecţionat. Ceea ce s-a întâmplat este "total inacceptabil", a declarat Josep Borrell Fontelles, cerând eliberarea jurnalistului disident Roman Protasevich şi a partenerei acestuia, Sofia Sapega. Acţiunile statului Belarus "nu pot trece fără a exista consecinţe", a subliniat Josep Borrell.

Un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania a fost forţat să aterizeze duminică după-amiază în capitala Belarusului. Decizia de aterizare a fost luată în contextul unei ameninţări cu bombă. Un activist al opoziţiei din Belarus, Roman Protasevich, a fost reţinut imediat după aterizarea avionului la Minsk, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv. Regimul din Belarus, condus de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, şi-a atras critici dure la nivel internaţional după incidentul de duminică, riscând noi sancţiuni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: avion belarus