x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Creștere alarmantă a prețului grâului. Care este motivul

Creștere alarmantă a prețului grâului. Care este motivul

18 Ian 2021   •   13:42
Creștere alarmantă a prețului grâului. Care este motivul
Sursa foto: zhaojiankang/Getty Images/iStockphoto

Prețul grâului a crescut alarmant din cauza anunțului făcut de Rusia, care vrea să mărească taxa la export până la 50 de euro pe tonă, în perioada 1 martie - 30 iunie 2020. Astfel, cotația acestuia a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani la Bursa de la Chicago, scrie Bloomberg. 

La Paris, cotația grâului a înregistrat cel mai semnificativ avans săptămânal din ultimii patru ani. 

Pe lângă anunțul făcut de responsabilii ruși, un alt motiv al creșterii este reducerea exportului și creșterea cererii în China. Însă aceste evoluții pune presiune mai ales pe importatorii de grâu din China. În această situație se află acum Egiptul, care preferă în mod normal grâul rusesc întrucât de obicei este mai ieftin. Deși are recolte agricole bune, și Australia va fi afectată întrucât importă cantități semnificative din Rusia. 

Ministrul Economiei, Maxim Reshetnikov, a anunțat, săptămâna trecută, că Rusia va majora taxa la exporturile de grâu, în urma unei recomandărilor unei comisii ministeriale. "Decizia este destinată în principal protejării intereselor pieţei interne, pentru asigurarea necesităţilor interne şi prevenirii riscurilor unor noi majorări de preţuri", a spus acesta. 

Totuși, Rusia a înregistrat progrese semnificative în domeniul agriculturii în ultimele două decenii. Dacă inițial era un mare importator de grâu, acum vinde circa 1/5 din exporturile la nivel mondial. 

 

×
Subiecte în articol: grău