x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Crimă șocantă într-o grădiniță. Un tânăr a ucis trei copii și două educatoare!

Crimă șocantă într-o grădiniță. Un tânăr a ucis trei copii și două educatoare!

04 Mai 2021   •   21:20
Crimă șocantă într-o grădiniță. Un tânăr a ucis trei copii și două educatoare!

Un tânăr de 18 ani a ucis trei copii și două educatoare într-o grădiniță din municipiul Saudades, statul brazilian Santa Catarina.

Potrivit g1.globo.com, trei copii și două educatoare dintr-o grădiniță din Saudades, Santa Catarina, au murit marți, după ce au fost înjunghiați.

După atac, criminalul, un tânăr de 18 ani, a încercat să se sinucidă și a fost dus la spital în stare critică.

Ricardo Newton Casagrande, delegat regional Chapecó, a declarat că tânărul a intrat în grădiniță și a înjunghiat victimele.

În grădiniță se aflau copii cu vârste de la 6 luni la 2 ani.

Secretarul municipal pentru educație, Gisela Hermann, a spus că scena era de groază.

„Am ajuns acolo, scena e de groază. Am reușit să intru în grădiniță. Era un tip întins pe podea, dar încă în viață, un profesor mort și un copil mort. Camera era închisă, nu ne-au lăsat să intrăm", a spus Gisela Hermann.

Orașul are 9.800 de locuitori și se află la aproximativ 70 de kilometri de Chapecó, cel mai mare oraș din Santa Catarina și la 600 de kilometri de Florianópolis.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: crimă brazilia