x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criza refugiaților: Merkel vede erori

Criza refugiaților: Merkel vede erori

01 Sep 2016   •   10:49
Criza refugiaților: Merkel vede erori
Sursa foto: RAINER JENSEN/EPA

Germania și alte țări din UE au închis ochii prea mult timp la criza refugiaților care apărea la granițele externe ale blocului comunitar, a declarat cancelarul Angela Merkel, într-un interviu apărut miercuri într-un ziar german. Merkel, criticată pentru politica sa de deschidere față de refugiați, a spus că Germania și UE trebuie să aibă răbdare în abordarea acestei crize.

"Sunt chestiuni politice pe care le poți anticipa, dar pe care nu le realizezi într-un anumit moment. În Germania, am ignorat problema prea mult timp și am blocat nevoia de a găsi o soluție paneuropeană", a afirmat cancelarul pentru “Sueddeutsche Zeitung”, scrie Reuters, citată de Agerpres. Comentariile lui Merkel sunt o neașteptată analiză autocritică apărută la un an de la celebra sa declarație “wir schaffen das” („putem face asta”), oferită drept răspuns la o întrebare despre gestionarea fluxului tot mai mare de refugiați.

Ea a mai declarat că Germania, care a primit majoritatea celor peste un milion de refugiați ajunși anul trecut în UE din Orientul Mijlociu și Asia, a lăsat Spania și alte țări de graniță ale UE să se ocupe singure de refugiați. "Pe atunci am respins distribuția proporțională a refugiaților", a spus ea. Merkel a precizat că Germania nu a susținut modele precum agenția europeană de apărare a frontierelor, Frontex, care ar fi încălcat suveranitatea statelor din UE.

Abordare inadecvată

"Am spus că ne vom ocupa de problemă la aeroporturile noastre, din moment ce nu avem graniță externă a UE. Însă, acest lucru nu funcționează", a afirmat ea. Cancelarul a mai admis că problema refugiaților va fi una pe termen lung. "Nu am abordat problema în mod corespunzător. Asta este valabil și în privința protecției graniței externe a spațiului Schengen", a recunoscut Merkel.

Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel a cerut ca imigranții să nu fie asociați cu teroriștii.

 

 

 

×