Cum a transformat CIA Afganistanul într-un narco-stat

Ajutorul acordat de Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) milițiilor mujahedine pentru anihilarea invaziei sovietice, precum și încurajarea tacită oferită de americani traficului ilegal cu opiu aveau să se transforme, peste decenii, într-una din principalele cauze ale înfrângerii US Army în Afganistan. În paralel, țara cu cei mai triști oameni de pe planetă a devenit un narco-stat, cu un procent galopant de consumatori de droguri și o sărăcie lucie. Producția afgană de opiu a lovit însă dureros și Occidentul, în special SUA.

Pandemia de coronavirus a închis cea mai mare parte a industriei afgane. Organizațiile caritabile și agențiile de ajutoare au avertizat deja că dezastrul economic va provoca o foamete generalizată. Cu toate acestea, un sector de activitate prosperă în continuare: traficul ilegal de opiu. Anul trecut, plantațiile de maci pentru opiu au crescut cu peste o treime, în timp ce operațiunile contra narcoticelor au scăzut simțitor. La nivel mondial, Afganistanul a devenit sursa a peste 90% din opiu ilegal, din care se fac heroina și alte opioide. Suprafața terenului utilizat pentru culturile de opiu în această țară este mai întinsă decât cele folosite pentru producția de coca în întreaga Americă de Sud.   

Începutul sfârșitului

Situația de astăzi este total diferită față de cea din anii ’70, când producția de opiu era extrem de mică, fiind utilizată în principal pentru consum intern. Acest lucru avea să se schimbe însă dramatic în 1979, atunci când CIA a lansat „Operațiunea Ciclonul”, adică finanțarea masivă a milițiilor mujahedine, în încercarea de a contracara invazia sovietică de la vremea respectivă. În cei zece ani care au urmat, CIA a lucrat strâns cu serviciile pakistaneze de informații, direcționând două miliarde de dolari pentru arme și alte ajutoare spre grupările de insurgenți, inclusiv spre cea a teroristului Osama bin Laden, care, peste ani, avea să orchestreze și atentatele antiamericane din 11 septembrie 2001. „Din declarațiile ambasadorului SUA în Iran, Richard Helms, producția de heroină în Asia Centrală era destul de mică până la jumătatea anilor ’70”, a afirmat profesorul Alfred McCoy, autorul cărții „Politica Heroinei: Complicitatea CIA la Comerțul Global de Droguri”, citat de site-ul de știri MintPress. Odată cu declanșarea războiului secret al CIA, producția de opiu de la granița afgano-pakistaneză avea să crească însă spectaculos, iar laboratoarele de rafinare a drogurilor au împânzit regiunea. Camioane întregi cu arme finanțate de contribuabilii americani treceau dinspre Pakistan pe teritoriul afgan, întorcându-se pline cu opiu pentru noile laboratoare de rafinare. De aici, droguri extrem de periculoase erau distribuite ulterior în întreaga lume. Odată cu influxul de opiu afgan, în anii ’80, dependența de heroină s-a dublat în SUA, susține Jeffrey St. Clair, coautor al cărții „Spălarea: Drogurile CIA și Presa”. „Pentru a finanța rezistența pentru o perioadă cât mai lungă, mujahedinii au fost nevoiți să vină cu o altă sursă de venit, în plus față de armele furnizate de CIA”, afirmă McCoy. Armele nu putea hrăni familiile insurgenților și nici să-i despăgubească pe aceștia pentru pierderea locurilor de muncă. În acest fel, luptătorii din rezistența antisovietică s-au orientat spre opiu. „În anii ’70, Afganistanul producea anual aproximativ 100 de tone de opiu. Până la sfârșitul anului 1989, când operațiunea de un deceniu a CIA a luat sfârșit, Afganistanul producea anual 2.000 de tone și acoperea 75% din traficul ilegal cu opiu la nivel mondial”, a adăugat el. 

Consecințe devastatoare

CIA își îndeplinise obiectivul, acela de a oferi URSS propriul Vietnam. Rușii nu reușiseră să zdrobească rebeliunea mujahedinilor și se retrăgeau acasă, cu coada între picioare. Dolarii și armele americanilor aveau să transforme însă Afganistanul într-o țară instabilă, extrem de periculoasă, unde facțiunile beligerante utilizau opiu pentru a-și finanța luptele în vederea obținerii supremației interne. Până în 1999, producția anuală de opiu crescuse spectaculos, la 4.600 de tone în fiecare an. Până la urmă, talibanii aveau să se impună la putere pe plan intern și au încercat să obțină legitimitate internațională prin anihilarea acestui comerț ilegal. Și aveau să realizeze acest lucru cu mare succes. Interdicția asupra cultivării de opiu, impusă de guvernul taliban în anul 2000, a dus la o scădere spectaculoasă a cantității recoltate în anul următor, de numai 185 de tone. Talibanii sperau că eradicarea opiului va fi pe placul Washingtonului și va deschide buzunarele SUA pentru ajutoare umanitare substanțiale. Momentul 11 septembrie 2001, când organizația lui Osama bin Laden a comis atentatele teroriste din SUA, beneficiind și de sprijinul talibanilor, a zădărnicit însă definitiv aceste speranțe. US Army a ocupat imediat Afganistanul și, la mai puțin de o lună de la atentatul de la World Trade Center, trupele americane patrulau pe întregul teritoriu afgan. Efectul invaziei americane a fost creșterea producției de droguri la un nivel fără precedent, Afganistanul devenind, conform profesorului McCoy, primul narco-stat al lumii, în adevăratul sens al cuvântului. Potrivit lui McCoy, până în 2008, opiul era răspunzător pentru mai mult de jumătate din produsul intern brut al țării. Prin comparație, până și în cea mai neagră perioadă a traficului de droguri din Columbia, cocaina nu reprezentase decât 3% din PIB-ul țării sud-americane. Astăzi, ONU estimează că peste 6.300 de tone de opiu sunt produse anual în Afganistan. 

Traficanții de heroină, apărați de NATO și SUA

Cu toate că în Columbia au finanțat raiduri aeriene masive pentru distrugerea culturilor de coca, SUA au refuzat să procedeze la fel și în Afganistan. Justificarea avea să fie oferită, la vremea respectivă, de un purtător de cuvânt al NATO, James Apparthurai. „Nu putem elimina singura sursă de venit a oamenilor din a doua cea mai săracă țară a lumii, fără a fi capabili să le oferim o alternativă”, a declarat el. Nu toată lumea avea să fie însă de acord cu acest raționament. Matthew Hoh, fost căpitan în trupele americane de marină, a dezvăluit, pentru MintPress, că distrugerea aeriană a culturilor de opiu nu a avut loc, deoarece oficialitățile guvernamentale afgane care colaborau cu Washingtonul erau implicate adânc în traficul de droguri și dețineau culturi de mac și laboratoare de producție. „Se temeau că, prin eradicare aeriană, piloții americani le vor distruge, vrând nevrând, o mulțime din culturile lor de mac”, a mărturisit Hoh, referindu-se la îngrijorarea conducătorilor afgani. De asemenea, forțele NATO păzeau, mai mult sau mai puțin, câmpurile de mac sau facilități pentru producția de opiu, sub acoperirea unor misiuni derulate contra insurgenților. „Logica era: «nu vrem să le luăm oamenilor sursa de venit». În realitate însă, nu făceam decât să protejăm avuția prietenilor noștri aflați la putere în Afganistan!”, a recunoscut Hoh, care în semn protest față de aceste practici a demisionat din funcția ocupată în cadrul Departamentului de Stat din provincia Zabul, în 2009. Potrivit lui Hoh, numeroși camarazi americani erau deziluzionați profund că își riscă zilnic viețile pentru astfel de misiuni. Traficul de heroină implica, practic, toate persoanele aflate la putere, incluzându-l pe Ahmed Wali,  fratele președintelui afgan, Hamid Karzai, un important jucător pe piața drogurilor, aflat pe statul de plată al CIA. 

Sursă de venit pentru talibani

Alfred McCoy mai susține că talibanii s-au numărat printre principalii beneficiari ai traficului de droguri, folosindu-se de acesta pentru a-și crește puterea și a învinge SUA, pe parcursul celor 20 de ani de război, cel mai lung conflict militar din istoria americanilor. „Explozia producției de opiu și incapacitatea SUA de a opri acest fenomen au constituit baza financiară a talibanilor (...) care au avut bani pentru derularea operațiunilor de gherilă, devenind un factor determinant pentru înfrângerea SUA în Afganistan!”, a spus profesorul american. 

Potrivit unui sondaj Gallup, afganii sunt cel mai trist popor din lume. Niciunul dintre afganii chestionați nu a răspuns că îi merge bine.