x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Directorii din Europa Centrală și de Est sunt conservatori cu privire la dezvoltarea afacerilor

Directorii din Europa Centrală și de Est sunt conservatori cu privire la dezvoltarea afacerilor

26 Apr 2021   •   13:37
Directorii din Europa Centrală și de Est sunt conservatori cu privire la dezvoltarea afacerilor

Directorii generali din Europa Centrală şi de Est (ECE) sunt mai conservatori decât cei din alte state cu privre la dezvoltarea afacerilor în următoarele 12 luni. Ei preferă eficienţa operaţională decât creşterea prin fuziuni, achiziţii ori parteneriate strategice.

Potrivit celei de-a 24-a ediţii a raportului CEO Survey pentru regiunea ECE, în următoarele 12 luni

53% dintre CEO din regiune prevăd creşterea profitabilităţii, față de 65% la nivel global. Doar 21% iau în considerare noi fuziuni şi achiziţii pentru a stimula creşterea economică, raportat la 38% la nivel global. Doar 20% caută noi alianţe şi parteneriate strategice, faţă de 35% la nivel global.
Totodată 3% vor să-şi vândă afacerea, faţă de 13% la nivel global. Din opt posibile modalităţi de stimulare a creşterii, eficienţa operaţională a fost preferată de 78% dintre directorii din ECE, comparativ cu 77% dintre omologi lor la nivel global.

Potrivit raportului, 20% dintre executivii  din ECE sunt preocupaţi de viitorul zonei euro, dublu faţă de rata globală de 10%. Volatilitatea cursului de schimb valutar şi fiscalitatea se află în topul preocupărilor directorilor executivi în următoarele 12 luni.

Forţa de muncă bine pregătită este considerată prioritară pentru guverne şi pentru mediul de afaceri. 
82% dintre directorii generali din regiune sunt preocupaţi cu privire la disponibilitatea abilităţilor cheie, faţă de 72% dintre omologii săi de la nivel global. 40% își adaptează strategia forţei de muncă pentru a îmbunătăţi competitivitatea prin automatizare, iar 39% pentru implicarea forţei de muncă.

PwC a chestionat 678 CEO din Europa Centrală şi de Est, dintre care 175 din România.

 

×