x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Discuțiile privind vaccinurile continuă. UE și Marea Britanie ar putea ajunge la un acord

Discuțiile privind vaccinurile continuă. UE și Marea Britanie ar putea ajunge la un acord

26 Mar 2021   •   09:48
Discuțiile privind vaccinurile continuă. UE și Marea Britanie ar putea ajunge la un acord

US şi Marea Britanie ar putea ajunge rapid la un acord pentru furnizarea de vaccinuri anti COVID-19, este de părere premierul olandez Mark Rutte, scrie AFP.

"Cele două părţi sunt în discuţii şi se pare că ar putea ajunge la un acord, sâmbătă, sau imediat după. Ar fi binevenit, pentru că suntem prieteni şi avem nevoie unii de alţii", a declarat Rutte.

Comisia Europeană a interzis exportul de vaccinuri anti COVID-19, mai ales după ce AstraZeneca nu ș-a putut onora contractul pentru livrarea a milioane de doze către blocul comunitar.

O fabrică din Olanda produce vaccinurile dezvoltate de AstraZeneca, însă aceasta nu este autorizată deocamdată în UE. Discuțiile privesc furnizarea medicamentului către UE de la sfârșitul acestei luni.
Mark Rutte precizează că decizia de a interzice orice export de vaccinuri produse în această fabrică către Marea Britanie nu depinde de Olanda, ci de executivul european.
 

×
Subiecte în articol: ue Marea Britanie olanda