x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi militari americani au fost ucişi de un soldat afgan

Doi militari americani au fost ucişi de un soldat afgan

09 Feb 2020   •   22:00
Doi militari americani au fost ucişi de un soldat afgan

Doi militari americani au fost ucişi şi alţi şase răniţi într-un atac cu mitralieră comis de un soldat afgan sâmbătă în estul Afganistanului, a anunţat duminică armata americană, citată de France Presse.


"Informaţiile actuale indică faptul că o persoană ce purta o uniformă afgană a deschis focul cu o mitralieră asupra forţei militare comune americană şi afgană", a declarat duminică într-un comunicat purtătorul de cuvânt al forţelor americane în Afganistan, Sonny Leggett.

El a confirmat anterior că aceşti militari au fost supuşi unor "tiruri directe" în provincia Nangarhar.

Guvernatorul provinciei, Shah Mahmood Meyakil, a declarat într-un mesaj audio către presă că trei soldaţi afgani au fost răniţi.

El a spus că încă nu este clar dacă incidentul a fost un act deliberat al unei persoane "infiltrate" sau un accident.

Purtătorul de cuvânt al forţelor americane a indicat la rândul său că motivul atacului era pentru moment necunoscut.

Nu a existat imediat o revendicare a atacului.

Anul trecut a fost cel mai mortal pentru trupele americane în Afganistan de la încheierea oficială a operaţiunilor de luptă la sfârşitul anului 2014, subliniind situaţia complexă de securitate ce persistă în ţară.

În decembrie, talibani infiltraţi în rândurile armatei afgane au ucis nouă soldaţi afgani în centrul ţării.

În iulie, un soldat afgan a ucis doi militari americani în timp ce se aflau la o bază militară afgană în Kandahar (sud).

Ultimul incident are loc la câteva săptămâni după ce un alt soldat afgan a împuşcat şi ucis un colonel al armatei afgane în provincia Ghazni (est).AGERPRES

×