x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump, extrem de iritat de Beijing

Donald Trump, extrem de iritat de Beijing

26 Mai 2020   •   22:10
Donald Trump, extrem de iritat de Beijing

Preşedintele SUA, Donald Trump, este "iritat" atât de mult de Beijing, din cauza crizei coronavirusului și a altor probleme, încât nu mai consideră atât de important acordul comercial bilateral, afirmă consilierul prezidenţial Larry Kudlow, îndemnând companiile americane din China să revină în SUA.

Etapa I a acordului comercial SUA-China rămâne intactă deocamdată, a subliniat Larry Kudlow, consilierul pentru Afaceri Economice al preşedintelui Donald Trump, subliniind că Administraţia de la Washington aşteaptă să vadă dacă Beijingul îşi respectă angajamentele.

Referindu-se la situaţia din Hong Kong, unde Administraţia de la Beijing vrea să îşi consolideze controlul prin aplicarea unei noi legi privind siguranţa naţională, oficialul american a precizat: "China, cred eu, face o mare greşeală".

Administraţia Donald Trump ar primi înapoi orice companie americană din Hong Kong sau din China continentală care ar vrea să revină în Statele Unite, a spus Larry Kudlow într-un interviu acordat postului Fox Business. "Vom face ce putem pentru suportarea cheltuielilor mutării, dacă aceste companii readuc reţeaua de aprovizionare şi de producţie în SUA", a subliniat el.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Donald Trump