x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump le cere experților din domeniul farmaceutic să dezvolte un vaccin împotriva coronavirusului în câteva luni

Donald Trump le cere experților din domeniul farmaceutic să dezvolte un vaccin împotriva coronavirusului în câteva luni

03 Mar 2020   •   12:36
Donald Trump le cere experților din domeniul farmaceutic să dezvolte un vaccin împotriva coronavirusului în câteva luni

Donald Trump le-a cerut, luni, executivilor din industra farmaceutică să dezvolte un vaccin pentru coronavirus „în decursul a câteva luni”, în contextul în care numărul deceselor provocate de noul virus în SUA a ajuns la șase, transmite Daily Mail.

„Lucrăm din greu pentru a accelera procesul de dezvoltare a unui vaccin. De asemenea, ne îndreptăm cu viteză maximă spre a dezvolta o terapie, astfel încât să putem ajuta oamenii să se recupereze cât mai repede posibil”, a declarat Trump în cadrul unei reuniuni cu directorii a 10 companii din domeniul farmaceutic și al bio-tehnologiei.

În urma solicitării făcute de Donald Trump, consilierul său pe probleme de sănătate, dr. Tony Fauci, i-a atras atenția de mai multe ori că dezvoltarea unui vaccin va dura cel puțin un an. „Îmi place mai mult cum sună câteva luni”, a fost răspunsul președintelui SUA.

 

×
Subiecte în articol: donald trump coronavirus vaccin