x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două orașe din Olanda renunță la obligativitatea purtării măștilor de protecție în aer liber

Două orașe din Olanda renunță la obligativitatea purtării măștilor de protecție în aer liber

28 Aug 2020   •   14:24

Două orașe din Olanda renunţă la obligativitatea purtării măştilor în spaţiile publice aglomerate. Măsura a fost introdusă experimental la începutul lunii august pentru limitarea răspândirii infecției cu COVID-19, transmite Reuters.

De la începutul săptămânii viitoare, măștile nu vor mai fi obligatorii în aer liber. 

Amsterdam și Rotterdam au impus această măsură la 5 august, în condițiile creșterii infecțiilor cu noul coronavirus, iar menținerea distanței fizice de 1,5 metri nu putea fi respectată în locurile aglomerate. 

Autoritățile locale precizează că vor fi relazate măsurile odată cu răcirea vremii și sfârșitul sezonului turistic. 

Regulile de distanţare fizică se mențin.

Purtarea măştii de protecție în Olanda este obligatorie la nivel naţional doar în mijloacele de transport public şi pe feriboturi.

×
Subiecte în articol: olanda amsterdam rotterdam masti