x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Economia zonei euro revine accelerat din criza sanitară

Economia zonei euro revine accelerat din criza sanitară

24 Aug 2021   •   20:30
Economia zonei euro revine accelerat din criza sanitară

Economia zonei euro îşi continuă sprintul puternic de revenire din criză. Ce s-a schimbat este că serviciile, precum turismul, hotelurile şi restaurantele, paralizate în primele etape ale pandemiei, tind să devină motorul principal de creştere.

În schimb industria, afectată de diferite penurii şi perturbări în lanţurile de aprovizionare, merge uşor înfrânat. Evoluţia economică este încurajatoare, însă dă şi de gândit. Penuriile şi problemele de pe lanţurile de aprovizionare nu sunt ceva nou şi nimeni nu ştie când vor înceta. Apoi, după cum scrie Bloomberg, Spania, o economie dependentă puternic de turism, dansează şi petrece pe un vulcan de COVID, după cum scrie Bloomberg.

Indicele anticipativ PMI compozit pentru zona euro al IHS Markit a atins un minim pe două luni de 59,5 în august, faţă de 60,2 în iulie, situându-se însă în continuare peste nivelul de 50 ce separă creşterea de declin, scrie CNBC. Indicele este realizat pe baza unor chestionare trimise directorilor de achiziţii din companii.

„Semnele bune vin din a doua lună consecutivă de creştere a angajărilor, care reflectă eforturile firmelor de creştere a capacităţii operaţionale şi acoperire a cererii, ceea ce ar trebui să diminueze în ultimă instanţă presiunile inflaţioniste“, arată Chris Williamson, economist-şef la IHS Markit.

Datele vin în condiţiile în care mulţi consumatori din regiune se bucură de eliminarea restricţiilor legate de coronavirus, redeschiderea impulsionând redresarea econo­miilor de pe urma pandemiei.

În cazul celor mai mari două economii ale regiunii, recuperarea depinde din ce în ce mai mult de servicii în contextul în care blocajele existente la nivelul lanţurilor de aprovizionare pun probleme fabri­cilor, notează Bloomberg.

În Germania, activitatea serviciilor s-a menţinut aproape de recordul din iulie, în timp ce activitatea sectorului manufacturier, o industrie vitală, a încetinit peste aşteppări. Serviciile franceze au fost de asemenea mai stabile în august, beneficiind de pe urma unei reveniri a sectorului ospitalităţii.

Această situaţie era deja evidentă în trimestrul doi, când economii dependente de turism ca Italia şi Spania au preluat statutul de motoare de creştere în Europa. Răspândirea tulpinii delta a coronavirusului generează însă acum nesiguranţă. În Spania, de exemplu, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus este în creştere puternică după ce guvernul a redeschis afacerilor pentru susţinerea redresării economice.

În sectorul manufacturier, penuriile de input-uri şi blocajele de transport persistă. Un sondaj realizat în rândul companiilor germane a indicat că majoritatea nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiilor în acest an.

Serviciile au preluat rolul de principal motor de creştere după ce mulţi producători întâmpină în continuare probleme legate de criza de materii prime şi componente şi întârzieri legate de livrări.

Potrivit IHS Markit, presiunile legate de creşterea preţurilor sunt în linie cu aşteptările legate de menţinerea inflaţiei la un nivel ridicat în cea de-a doua jumătate a anului.

„Economia zonei euro merge înainte cu toate motoarele pornite, redeschiderea având efectul pozitiv aşteptat asupra creşterii. Temerile privind impactul tulpinii delta şi penuriile de materii nu au afectat redresarea deocamdată“, arată analiştii ING.

Economiştii Commerzbank remarcă faptul că ultimele date le susţin estimările privitoare la o redresare pronunţată a economiei zonei euro în vară, potrivit Reuters.

Mediafax

×
Subiecte în articol: zona euro