x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fundaţia dușmanului lui Putin, amendată pentru încălcarea legii privind statutul de „agent străin”

Fundaţia dușmanului lui Putin, amendată pentru încălcarea legii privind statutul de „agent străin”

28 Iul 2020   •   21:44
Fundaţia dușmanului lui Putin, amendată pentru încălcarea legii privind statutul de „agent străin”

Un tribunal din Moscova a amendat astăzi „Fundaţia Anticorupţie”, a opozantului Aleksei Navalnîi, cu suma totală de 600.000 de ruble (8.300 de dolari), pentru încălcarea legii privind statutul de „agent strain”, informează Reuters.

Una dintre faptele pentru care a fost sancţionată fundaţia specializată în publicarea de investigaţii de corupţie constă în faptul că a omis să se declare ca „agent strain” pe unul dintre canalele de YouTube pe care le deţine.

O asociată a lui Navalnîi, Liubov Sobol, a reacţionat în social media calificând amenda drept „absolut ilegală” şi susţinând că această fundaţie nu are de ce să fie clasificată drept „agent strain”, întrucât „a primit donaţii doar de la cetăţeni ruşi”.

Navalnâi a precizat recent că va închide fundaţia pentru că a acumulat amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de dolari, dar încearcă să o relanseze sub altă denumire.

O lege adoptată în 2012 prevede ca organizaţiile neguvernamentale şi grupurile pentru drepturile omului care beneficiază de fonduri din străinătate pentru activităţi politice să fie desemnate drept „agenţi străini” - termen care are conotaţii negative, datând din epoca sovietică -, să-şi eticheteze ca atare publicaţiile şi să permită inspecţii inopinate, precum şi să prezinte rapoarte cu privire la încasările şi cheltuielile lor.

Autorităţile ruse au făcut frecvent percheziţii la birourile fundaţiei şi i-au blocat conturile, iar membrii săi sunt în mod regulat reţinuţi pentru organizarea de proteste.

×
Subiecte în articol: aleksei navalnâi