x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania ar urma să cumpere până la 30 de milioane de doze de vaccin Sputnik V, dacă va fi autorizat de EMA

Germania ar urma să cumpere până la 30 de milioane de doze de vaccin Sputnik V, dacă va fi autorizat de EMA

22 Apr 2021   •   12:09
Germania ar urma să cumpere până la 30 de milioane de doze de vaccin Sputnik V, dacă va fi autorizat de EMA

Germania vrea să cumpere până la 30 de milioane de doze Sputnik în iunie, iulie și august, în cazul în care Agenția Europeană a Medicamentului va autoriza acest vaccin, a declarat, joi, la Moscova, premierul landului Saxonia, Michael Kretschmer, scrie Reuters.

„Livrările ar urma să intervină în următoarele două până la patru-cinci luni pentru a face cu adevărat o diferenţă faţă de situaţia noastră actuală” în ce priveşte numărul de vaccinări, a precizat Spahn. 

De asemenea, ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a afirmat, în urmă cu o săptămână, că Germania va începe discuții cu Rusia în vederea unei eventuale achiziții de doze de vaccin Sputnik V.

Landul german Bavaria a negociat deja un „contract preliminar” pentru a primi 2,5 milioane de doze din vaccinul rusesc Sputnik V, a anunțat miercurea trecută liderul regional Markus Soder.

R-Pharm Germany, o filială a gigantului rus de medicamente R-Pharm are o linie de producție în orașul bavarez Illertissen și este în măsură să fabrice vaccinul rusesc.

Comisia Europeană a anunțat că nu va negocia în numele celor 27 de state memebrie cumpărarea vaccinului Sputnik V, contrat modului în care s-a procedat în cazul altor seruri împotriva COVID-19.

Agenția Europeană a Medicamentului a precizat că va desfășura în Rusia „o inspecție a bunelor practice clinice” în ce privește felul în care s-au desfășurat testele clinic pe voluntari ale serului Sputnik V.

În prezent, Ungaria este singurul stat membru UE care administrează vaccinul Sputnik.

Vaccinul rusesc va fi produs începând din luna mai şi în Italia, în urma unui acord încheiat între compania farmaceutică italiano-elveţiană Adienne Pharma & Biotech şi fondul rus. 

 

 

×
Subiecte în articol: germania sputnik v