x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania se pregătește să renunțe treptat la restricții din 19 aprilie

Germania se pregătește să renunțe treptat la restricții din 19 aprilie

06 Apr 2020   •   16:21
Germania se pregătește să renunțe treptat la restricții din 19 aprilie

Germania pregătește o listă cu măsuri care să permită de la 19 aprilie, renunțarea treptată la restricțiile de circulație. Printre acestea sunt prevăzute obligativitatea purtării măştilor sanitare în locuri publice, limitarea adunărilor publice şi accelerarea anchetelor epidemiologice, transmite Reuters.

Proiectul este elaborat de Ministerul de Interne, iar măsurile ar trebui să fie suficiente pentru a menţine sub unu valoarea medie a numărului de oameni infectaţi de fiecare persoană purtătoare a coronavirusului, iar viaţa publică se se poată relua gradual.

Vor fi puse în practică mecanisme pentru a identifica în 24 de ore de la stabilirea diagnosticului peste 80% dintre cei cu care a avut contact cu o persoană infectată.

Școlile vor putea fi redeschise pe baza unor analize regionale, iar controalele frontaliere stricte vor fi relaxate.

În Germania sunt 100.123 de persoane infectate cu coronavirus, dintre care 1.584 au decedat.

×
Subiecte în articol: coronavirus germania restricţii