x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Google intenţionează să intre pe piaţa de consumer banking

Google intenţionează să intre pe piaţa de consumer banking

13 Noi 2019   •   16:32
Google intenţionează să intre pe piaţa de consumer banking

Alphabet Inc, firma mamă care deţine motorul de căutare online Google, va începe să ofere utilizatorilor, undeva în cursul anului următor, posibilitatea deschiderii de conturi curente, devenind un alt gigant din domeniul tehnologiei care decide să intre pe piaţa de consumer banking, transmite Reuters.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, Google intenţionează să ofere conturi curente în parteneriat cu grupul bancar Citigroup Inc şi o mică cooperativă de credit de la Universitatea Stanford în cadrul unui nou proiect denumit 'Cache'. Citigroup şi o cooperativa de credit vor gestiona conturile curente la care utilizatorii vor avea acces prin intermediul Google Pay, portofelul digital al Google.

"Abordarea noastră va fi acea de a fi parteneri cu băncile şi cu sistemul financiar. Poate că este o cale puţin mai lungă dar este una mai sustenabilă", a declarat vicepreşedintele Google, Caesar Sengupta, într-un interviu acordat The Wall Street Journal.

Acest proiect al celor de la Google vine după ce o serie de alţi actori importanţi din sectorul tehnologiei, precum Apple Inc şi Facebook Inc, şi-au anunţat deja în cursul acestui an intrarea pe piaţa serviciilor financiare. Însă intenţia Facebook de a lansa o monedă digitală denumită 'Libra' a fost criticată de organismele de reglementare din întreaga lume, îngrijorate de posibilitatea ca 'Lib să fie utilizată pentru spălarea banilor precum şi cu privire la securitatea datelor utlizatorilor.

La nivel general există îngrijorări cu privire la posibilitatea ca marile companii din tehnologiei să îşi utilizeze influenţa lor uriaşă din sectorul digital în alte sectoare de activitate şi în alte zone ale infrastructurii economice.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: google consumer banking