x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia a arestat doi bărbați în insula Rodos, acuzați de spionaj

Grecia a arestat doi bărbați în insula Rodos, acuzați de spionaj

13 Dec 2020   •   16:30
Grecia a arestat doi bărbați în insula Rodos, acuzați de spionaj

Doi bărbați greci de pe insula Rodos au fost arestați sub suspiciunea de spionaj împotriva Greciei, a anunțat poliția, citată de Reuters.

Autoritățile nu au specificat în numele cui ar fi spionat cei doi.

Unul dintre suspecți a lucrat la un consulat de pe insulă, a precizat poliția într-un comunicat, în timp ce celălalt era angajat pe un feribot de pasageri care deservea o rută între Rodos și insula Kastellorizo, a declarat poliția într-un comunicat.

Ambele insule se află aproape de coasta Turciei.

Un înalt oficial al poliție a spus că unul dintre suspecți a fost acuzat că a fotografiat mișcările forțelor armate grecești în Marea Egee.

Suspecții au fost arestați, dar nu sunt în arest până la anchetă, așa cum este norma în Grecia.

Grecia și Turcia au o dispută de lungă durată cu privire la drepturile de explorare în Marea Mediterană, care este considerată bogată în resurse energetice.

Tensiunile au crescut în august, când Ankara a trimis o navă de explorare seismică în apele revendicate de Grecia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: grecia spionaj