x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grupul de la Lima îndeamnă ONU „să ia măsuri” în Venezuela

Grupul de la Lima îndeamnă ONU „să ia măsuri” în Venezuela

16 Apr 2019   •   08:29
Grupul de la Lima îndeamnă ONU „să ia măsuri” în Venezuela

Grupul de la Lima, din care fac parte 13 ţări latino-americane şi Canada, a lansat luni un apel Naţiunilor Unite "să ia măsuri" pentru a evita o escaladare a crizei din Venezuela şi a garanta un ajutor umanitar migranţilor, relatează AFP.

Cei 14 membri ai acestei alianţe, reuniţi la Santiago de Chile, au "îndemnat secretarul general al ONU (Antonio Guterres), Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate să ia măsuri pentru a evita o deteriorare a securităţii şi a aduce o asistenţă umanitară populaţiei de migranţi proveniţi din Venezuela", potrivit declaraţiei finale.

Această reuniune a avut loc după ce Canada anunţat luni noi sancţiuni împotriva puterii de la Caracas: ele vizează 41 de "înalţi oficiali ai regimului Maduro, guvernatori regionali şi/sau direct implicaţi în activităţi care subminează instituţiile democratice".

Sancţiunile consistă în blocarea bunurilor şi interdicţia de a efectuat tranzacţii cu Canada. Ele se adăugă măsurilor deja luate de Ottawa împotriva altor 70 de demnitari ai regimului aflat la putere în această ţară producătoare de petrol.

Grupul de la Lima a fost creat în 2017 pentru a promova o rezolvare a crizei din Venezuela, care dispune de cele mai mari rezerve de petrol din lume. Ţările din această organizaţie nu au recunoscut al doilea mandat al preşedintelui Nicolas Maduro început la 10 ianuarie.

Peste 50 de ţări, printre care Statele Unite şi Canada, l-au recunoscut pe opozantul Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei şi reclamă plecarea lui Maduro.

Duminică, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a lansat un apel preşedintelui Maduro, cu ocazia unei scurte vizite în oraşul Cucuta din Columbia, să ridice blocada frontalieră pentru a lăsa să intre ajutoare umanitare în Venezuela.

Venezuela trece printr-o criză politică şi economică profundă. Peste 2,7 milioane de venezueleni au părăsit ţara din 2015 din cauza lipsei de produse de bază şi medicamente, situaţie agravată în ultimele săptămâni de penele repetate de curent electric.

Fondul Monetar Internaţionale prevede o prăbuşire cu 25% a PIB în acest an în Venezuela, precum şi o inflaţie uriaşă de 10.000.000% şi o rată a şomajului de 44,3%.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: venezuela onu grupul de la lima