x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul italian acordă 1.000 de euro pentru familiile din zonele „roșii”

Guvernul italian acordă 1.000 de euro pentru familiile din zonele „roșii”

07 Noi 2020   •   19:50
Guvernul italian acordă 1.000 de euro pentru familiile din zonele „roșii”

Executivul de la Roma a hotărât, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să acorde un nou ajutor financiar pentru sectoarele economice şi familiile afectate de recentele restricţii impuse în vederea limitării răspândirii pandemiei de coronavirus, a anunțat AFP.

Deși suma alocată acestui nou buget de sprijin nu a fost anunţată în comunicatul oficial, mass-media din Italia vorbesc despre o cifră în jurul a 2,5 milioane de euro.

Aceasta se adaugă măsurilor de sprijin economic în valoare de 5,4 miliarde de euro, aprobate la sfârșitul lunii trecute.

Guvernul italian a decis în această săptămână să instituie interdicţia de deplasare pe timpul nopţii în toată ţara şi măsuri stricte de izolare în cele patru regiuni cu cea mai gravă situaţie epidemiologică.

Printre măsurile anunţate sâmbătă se află crearea unui fond care va finanţa în mod automat activităţile economice în regiunile unde ar putea fi instituită carantina pe viitor, precum şi a unui fond pentru compensarea pierderilor magazinelor din mall-uri, care vor fi închise în weekend.

În regiunile „roşii”, unde şcolile se închid, este prevăzut un bonus de 1.000 de euro pentru angajarea de persoane care să supravegheze copiii.

Italia, unde numărul deceselor a depăşit 40.000 din peste 820.000 de cazuri de infectare cu coronavirus, încearcă să limiteze al doilea val al epidemiei prin măsuri locale pentru a evita o nouă carantină la nivel naţional.

×
Subiecte în articol: italia pandemie