x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendii: Australia mobilizează 3.000 de militari rezervişti

Incendii: Australia mobilizează 3.000 de militari rezervişti

04 Ian 2020   •   15:00
Incendii: Australia mobilizează 3.000 de militari rezervişti

Australia a mobilizat 3.000 de rezervişti pentru a face faţă incendiilor de vegetaţie care devastează în prezent ţara, a anunţat, sâmbătă, premierul Scott Morrison. Este vorba despre o mobilizare fără precedent, notează AFP.

„Această decizie permite să avem mai mulţi oameni pe teren, mai multe avioane pe cer, mai multe nave pe mare”, a declarat Scott Morrison, criticat pentru modul în care a gestionat incendiile violente care durează din septembrie.

Un general cu două stele a fost numit pentru a superviza intervenţia armatei, iar „HMAS Adelaide” - o navă de debarcare cu elicoptere - a fost desfăşurată pentru a contribui la efortul de luptă contra focului.

De mai multe luni, armata australiană îşi aduce contribuția în materie de recunoaştere aeriană, cartografie, căutare şi salvare, logistică şi sprijin aerian.

Circa 2.000 de militari au fost deja desfăşuraţi.

„Guvernul nu a luat această decizie superficial”, a afirmat ministrul Apărării, Marise Payne.

„Este pentru prima dată când sunt mobilizaţi atât de mulţi rezervişti. Cred că este pentru prima dată în istoria ţării noastre”, a subliniat ea.

Un număr mai mic de rezervişti au fost desfăşuraţi pentru a lupta împotriva incendiilor în statul Queensland (nord-est).

Acest anunţ intervine în contextul în care premierul Scott Morrison este de mai multe săptămâni ţinta criticilor din cauza gestionării actualei crize.

Sfârşitul de săptămână se anunţă catastrofal pe frontul incendiilor.

Temperaturile caniculare aşteptate sâmbătă - depăşind 40 de grade Celsius - vor fi însoţite de vânturi violente care riscă să înteţească unele incendii de vegetaţie care ard în întreaga ţară de patru luni, majoritatea scăpate de sub control.

De la începutul anotimpului de incendii, în septembrie, cel puţin 22 de persoane şi-au pierdut viaţa, alte zeci sunt date dispărute şi peste 1.300 de case s-au transformat în cenuşă.

Până în prezent, a ars o suprafaţă de două ori mai mare decât Belgia.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendii australia