x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendii fără precedent în Australia. Trei oameni au murit și 150 de locuințe au fost distruse

Incendii fără precedent în Australia. Trei oameni au murit și 150 de locuințe au fost distruse

09 Noi 2019   •   14:50
Incendii fără precedent în Australia. Trei oameni au murit și 150 de locuințe au fost distruse

Cel puţin trei oameni au murit şi 150 de locuinţe au fost distruse de incendii de vegetaţie considerate fără precedent de către autorităţile din Australia. Zone întinse din estul ţării sunt devastate în continuare de flăcări.

Pompierii au găsit rămăşiţele arse ale unui bărbat într-un vehicul, în apropiere de Glenn Innes, la circa 550 de kilometri la nord de Sydney, în statul australian New South Wales. Din acelaşi incendiu a fost salvată o femeie, a adăugat comisarul Shane Fitzsimmons din serviciul rural de pompieri (RFS). Şapte persoane erau date dispărute, iar numărul celor morţi sau dispăruţi ar putea creşte, a avertizat oficialul.

Al treilea deces a fost confirmat sâmbătă. Un cadavru a fost găsit într-o locuinţă mistuită de flăcări în oraşul John s River, pe coasta aceluiaşi stat.

Peste 30 de oameni, printre care 19 pompieri, au fost răniţi.

Sâmbătă seara mai ardeau 87 de incendii de vegetaţie în New South Wales; 16 nu erau sub control, iar două la nivel de alertă de urgenţă.

La apogeul crizei, vineri, 17 incendii erau la nivelul de alertă de urgenţă şi 1000 de pompieri erau angajaţi în intervenţii.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendii