x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendii în Grecia: Aerul a devenit aproape irespirabil la Atena

Incendii în Grecia: Aerul a devenit aproape irespirabil la Atena

07 Aug 2021   •   20:00
Incendii în Grecia: Aerul a devenit aproape irespirabil la Atena

Aerul a devenit aproape irespirabil la Atena, din cauza fumului degajat de incendiile care au ajuns în suburbiile capitalei Greciei, transmite sâmbătă dpa.

"Închideţi toate geamurile şi nu ieşiţi din case", le-au cerut autorităţile locuitorilor.

Flăcările au continuat să ardă toată noaptea la nord de Atena şi în oraş a plouat cu cenuşă.
"Dacă nu reuşim să controlăm incendiul azi, vom avea o mare problemă", a avertizat sâmbătă dimineaţa la televiziune Vassilis Kokkalis, viceguvernator al Atenei responsabil cu protecţia civilă.

Incendiile devastează Grecia de aproape o săptămână, exacerbate de temperaturile deosebit de ridicate şi vântul puternic. În ajutorul pompierilor greci au sărit echipaje din Ucraina, România, Cipru şi Israel, iar Franţa, Elveţia, Suedia şi Croaţia au trimis de asemenea avioane şi elicoptere de intervenţie, mai scrie dpa.

×
Subiecte în articol: grecia incendii