x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Închisoare pentru separatişti

Închisoare pentru separatişti

15 Oct 2019   •   18:30
Închisoare pentru separatişti
Sursa foto: Jordi Bedmar Pascual

Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat luni condamnări între nouă şi 13 ani de închisoare în dosarul rebeliunii din Catalonia, din 2017, transmite Reuters.

Nouă lideri ai separatiştilor catalani au fost condamnaţi la închisoare pentru încercarea de a declara independenţa provinciei lor, în legătură cu referendumul din Catalonia, interzis de guvernul de la Madrid. Alţi trei acuzaţi au fost consideraţi vinovaţi doar de nesupunere, faptă mai puţin gravă, pentru care nu vor fi închişi. Cea mai grea pedeapsă - 13 ani de detenţie - a primit-o fostul vicelider al guvernului Cataloniei, Oriol Junqueras. Niciuna dintre condamnări nu a fost pronunţată pentru acuzaţia cea mai gravă, cea de rebeliune. Procesul are implicaţii majore atât pentru Spania, cât şi pentru Catalonia, cea mai dezvoltată provincie a ţării. Dosarul a suscitat de asemenea interes pe plan internaţional, după ce a provocat cea mai gravă criză politică de la Madrid din ultimele decenii. Principala întrebare după aceste verdicte este cum vor reacţiona separatiştii, care au promis proteste paşnice. Înainte de pronunţarea condamnărilor, ei au difuzat în reţelele sociale o înregistrare video, în care insistă că nu au făcut nimic ilegal, iar procesul a fost politic. „Singurul verdict pe care îl acceptăm este achitarea”, a declarat fostul lider al partidului separatist catalan de centru-dreapta şi ex-şef al executivului Cataloniei, Carles Puigdemont (foto).

Ieri, după condamnări, Puigdemont a apreciat că sentinţele sunt „o atrocitate” şi a scris pe Twitter că „este timpul să reacţionăm”.

 

×