x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incident armat în statul american California

Incident armat în statul american California

26 Mai 2021   •   21:31
Incident armat în statul american California

Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite în atacul armat produs miercuri în oraşul San Jose, situat în statul american California, informează ABC News şi CNN.

"Pot confirma în acest moment că sunt opt persoane decedate. De asemenea, un suspect este decedat", a declarat Russell Davis, şeful Departamentului Şerifilor din comitatul Santa Clara.

Cel puţin două persoane sunt spitalizate în stare gravă în urma atacului.

Înaintea atacului, autorul pare să îşi fi incendiat propria casă, a declarat primarul oraşului San Jose, Sam Liccardo. În locuinţă nu au fost găsite victime.

Autorităţile americane încearcă să afle motivul atacului produs la sediul Autorităţii pentru Transporturi Feroviare responsabilă de zona Santa Clara. Autorul atacului a fost în trecut angajat al instituţiei.

×