x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inculpat pentru crime de război, președintele kosovar și-a anulat vizita în SUA

Inculpat pentru crime de război, președintele kosovar și-a anulat vizita în SUA

25 Iun 2020   •   13:38
Inculpat pentru crime de război, președintele kosovar și-a anulat vizita în SUA

Preşedintele kosovar, Hashim Thaci, inculpat miercuri pentru crime de război de justiţia internaţională, şi-a anulat deplasarea prevăzută pentru sâmbătă la Washington, pentru un summit cu Serbia, a anunţat emisarul american pentru acest dosar, Richard Grenell, informează AFP.

„Preşedintele din Kosovo ne-a anunţat că şi-a anulat călătoria la Washington, în urma anunţului făcut de procurorul special” al Tribunalului internaţional pentru Kosovo, cu sediul la Haga, a scris Grenell pe Twitter

„Îi respect decizia de a nu participa la aceste discuţii, atât timp cât implicaţiile judiciare ale acestor acuzaţii nu sunt rezolvate”, a menţionat el, fără a comenta pe marginea inculpării lui Thaci.

Discuţiile de sâmbătă de la Casa Albă vor avea loc, însă, numai între preşedintele sârb, Aleksandar Vucic ,şi prim-ministrul kosovar, Avdullah Hoti, a adăugat Grenell.

Thaci se afla la bordul unui avion spre Washington în momentul anunţului privind inculparea sa. El este acuzat de presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii în cadrul conflictului contra Serbiei, de la sfârşitul anilor '90, a anunţat miercuri Procurorul Tribunalul Special pentru Kosovo.

×
Subiecte în articol: hashim thaci