x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ayatolahul Ali Khamenei jură să răzbune asasinarea „creierului” programului nuclear iranian

Ayatolahul Ali Khamenei jură să răzbune asasinarea „creierului” programului nuclear iranian

de Şerban Mihăilă    |    30 Noi 2020   •   08:51
Ayatolahul Ali Khamenei jură să răzbune asasinarea „creierului” programului nuclear iranian
Sursa foto: Agerpres

Liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a jurat răzbunare pentru asasinarea omului de știință Mohsen Fakhrizadeh, considerat „tatăl” programului nuclear iranian, arătând cu degetul spre Israel și Casa Albă. Ca răspuns la amenințările Teheranului, SUA au readus în regiune portavionul „USS Nimitz”. Aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, Donald Trump, marele prieten al statului evreu, pare să gireze o serie de acțiuni contra iranienilor.

 

Într-un discurs rostit la sfârșitul săptămânii trecute, Khamenei l-a numit pe Fakhrizadeh „un om de știință distins și proeminent din domeniul nuclear și al apărării” și a jurat că prioritatea Iranului în momentul de față a devenit „pedepsirea criminalilor și a celor care au ordonat asasinatul”. La rândul său, președintele iranian, Hassan Rouhani, a acuzat direct că atentatul a fost comis de Israel, cu sprijinul administrației Trump. „Vom răspunde la uciderea martirului Fakhrizadeh la momentul potrivit. Națiunea iraniană este mai deșteaptă și nu va cădea în capcana sioniștilor, care vor să provoace haos”, a spus Rouhani, citat de AP. Tăcerea suspectă a Israelului și a SUA, care nu au oferit reacții oficiale după comiterea atentatului comis lângă Teheran, precum și modul de operare au întărit impresia generală asupra posibilelor forțe aflate în spatele atacului. De altfel, la scurt timp după asasinat, Trump a distribuit prin Twitter un mesaj al jurnalistului israelian Yossi Melman, în care acesta din urmă susține că Fakhrizadeh „era directorul programului militar secret al Iranului”, iar atentatul reprezintă „o lovitură puternică, la nivel psihologic şi profesional” dată Teheranului. Mai mult, influentul cotidian „The New York Times” (NYT) anunța încă de vineri, citând oficiali din serviciile americane de informații, că Israelul este autorul asasinatului comis la periferia capitalei iraniene. Nu în ultimul rând, remarcă analiști militari citați de AP, atacul a avut caracteristicile clare ale unei ambuscade planificate minuțios, de tipul celor de care israelienii au mai fost acuzați în trecut. Statul evreu este suspectat de uciderea unor oameni de știință iranieni, cu peste un deceniu în urmă, în timpul primelor tensiuni bilaterale provocate de programul nuclear al Teheranului.

 

Atac iresponsabil

Pe ultima sută de metri a mandatului său, Trump, care retrăsese SUA unilateral din tratatul nuclear internațional cu Iranul încă din 2018, și-a convocat principalii colaboratori, la jumătatea lunii noiembrie, propunând atacarea instalațiilor nucleare iraniene, ca răspuns la activitatea atomică crescândă a Teheranului. Aceștia l-au avertizat însă la unison pe impulsivul lor lider că o asemenea decizie ar putea escalada rapid într-un conflict de amploare, cu consecințe incalculabile pentru întreaga regiune. Trump a renunțat pentru moment la ideea loviturii militare, însă a dat de înțeles că în ultimele sale zile de mandat va face tot ce-i stă în putință pentru a ataca interesele iraniene, dând astfel o nouă mână de ajutor Israelului, dușmanul de moarte al Teheranului și marele prieten al liderului american încă în funcție. Concomitent, potrivit site-ului Axios.com, armata israeliană a primit ordin să se pregătească pentru un posibil atac al SUA asupra Iranului. În acest context, pe termen scurt, asasinarea lui Fakhrizadeh pare o provocare pentru forțarea unei riposte iraniene, urmată de posibile lovituri militare imediate contra Iranului. Pe termen lung, acest atentat pune însă în pericol intențiile președintelui-ales al SUA, Joe Biden, de a reactiva acordul nuclear internațional cu Iranul.  

 

Nu știu dacă un guvern străin a autorizat sau a comis asasinatul, dar este un act criminal total iresponsabil!

John Brennan, fost director al CIA

 

 

×
Subiecte în articol: Mohsen Fakhrizadeh