x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia a blocat nava Alan Kurdi, care a adus încă 40 de migranţi în largul insulei Lampedusa

Italia a blocat nava Alan Kurdi, care a adus încă 40 de migranţi în largul insulei Lampedusa

01 Aug 2019   •   17:54
Italia a blocat nava Alan Kurdi, care a adus încă 40 de migranţi în largul insulei Lampedusa

Nava Alan Kurdi a organizaţiei umanitare germane Sea-Eye se afla joi în largul insulei Lampedusa, având la bord 40 de migranţi salvaţi miercuri din Marea Mediterană, nu departe de Libia, relatează AFP. Debarcarea migranţilor a fost blocată şi de această dată de guvernul italian.

Conform site-urilor de monitorizare a traficului maritim, Alan Kurdi a navigat spre nord toată noaptea trecută şi s-a oprit joi la prânz la limita apelor teritoriale italiene.

Ministrul italian de interne Matteo Salvini, vicepremier şi lider al partidului de dreapta Liga, a acuzat "a N-a provocare în Mediterana din partea unei organizaţii neguvernamentale germane" şi i-a acuzat pe salvatori că se comportă "meschin". El a semnat miercuri un decret prin care interzice intrarea navei în apele teritoriale ale Italiei, iar documentul a fost contrasemnat de miniştrii apărării şi transporturilor, reprezentanţi ai Mişcării 5 Stele, cealaltă formaţiune din coaliţia guvernamentală.

Salvini a subliniat că operaţiunea de salvare a avut loc mult mai aproape de Tunisia decât de Lampedusa. Organizaţiile neguvernamentale consideră însă insula italiană cea mai apropiată destinaţie sigură, deoarece Tunisia a oprit de mai multe ori migranţii pe mare, înainte de a-i repatria fără a le da ocazia de a cere azil.

Ministrul a blocat săptămâna trecută o navă a gărzii de coastă italiene în largul insulei Lampedusa. Migranţii pe care îi transporta au fost debarcaţi abia miercuri, după ce cinci state europene şi Biserica Catolică din Italia au acceptat să îi găzduiască.

Sea-Eye afirmă că migranţii de pe Alan Kurdi sunt originari din vestul Africii. Printre ei se află o gravidă, trei copii mici, un bărbat rănit de un glonţ şi doi supravieţuitori ai bombardamentului de la începutul lui iulie asupra lagărului de detenţie de la Tajoura, în apropiere de Tripoli, soldat cu moartea a zeci de migranţi.

În misiunea precedentă în largul coastelor Libiei, Alan Kurdi, cu baza actuală în Majorca, a salvat luna trecută 109 migranţi, care au fost debarcaţi în Malta.

Cu câteva zile înainte, o navă a unei alte organizaţii neguvernamentale germane, Sea-Watch, a forţat acostarea în Lampedusa pentru a debarca migranţii pe care îi salvase. Cetăţeana germană Carola Rackete, aflată la comandă, a fost arestată, însă o instanţă a decis ulterior să o elibereze. Nava Sea-Watch 3 a rămas însă sub sechestru. AGERPRES

×
Subiecte în articol: italia migranti nava alan kurdi