x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia are prim-ministru

Italia are prim-ministru

12 Feb 2021   •   21:44
Italia are prim-ministru

Guvernul condus de Mario Draghi va depune jurământul sîmbătă 13 februarie la prânz, la Palazzo del Quirinale.

"Președintele Republicii Sergio Mattarella l-a primit în seara aceasta la Palazzo del Quirinale pe profesorul Mario Draghi, care a acceptat sarcina de a forma guvernul. Profesorul Draghi a acceptat numirea și a prezentat propunerile referitoare la numirea miniștrilor, în conformitate cu articolul 92 din Constituție" , a anunțat secretarul general al Quirinale Ugo Zampetti.

Demersul lui Draghi a primit un impuls joi, când Mișcarea 5 Stele a fost de acord să sprijine guvernul, ceea ce va asigura noului Executiv o majoritate confortabilă.

Unul dintre motivele pentru care atât de multe partide și-au unit forțele în coaliția de guvernământ este că toate vor să aibă un cuvânt de spus în modul în care Italia cheltuie cele peste 200 de miliarde de euro primite de la Uniunea Europeană.

Draghi, în vârstă de 73 de ani, este creditat cu salvarea monedei euro atunci când se afla la conducerea Băncii Centrale Europene.

Politicienii pe care i-a întâlnit săptămâna aceasta au spus că a mărturisit că se opune austerității fiscale, în ciuda nivelurilor crescânde ale datoriei naționale, având în vedere importanța protejării coeziunii sociale.

De asemenea, Draghi a promis că va crea un minister puternic pentru tranziția ecologică, ceea ce l-a ajutat să câștige sprijinul Mișcării 5 Stele.

Politicile de combatere a schimbărilor climatice trebuie să fie un pilon al planurilor de redresare pe care statele UE trebuie să le prezinte Comisiei Europene până în aprilie.

Draghi a mai spus că va face din programul de vaccin anti-coronavirus o prioritate. Italia a înregistrat aproape 93.000 de decese legate de COVID-19, fiind a doua cea mai afectată țară din Europa.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mario draghi