x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden a primit a treia doză de vaccin anticoronavirus

Joe Biden a primit a treia doză de vaccin anticoronavirus

27 Sep 2021   •   21:23
Joe Biden a primit a treia doză de vaccin anticoronavirus

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a primit, luni, a treia doză a vaccinului anti-COVID-19, liderul de la Casa Albă îndemnând cetăţenii americani să se vaccineze, informează site-ul Axios.com.

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor (CDC) a emis săptămâna trecută o recomandare privind administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer-BioNTech pentru milioane de persoane, inclusiv cele peste 65 de ani sau care prezintă riscuri de a dezvolta forme grave de COVID-19.

Preşedintele Joseph Biden a primit luni a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech.

"Dacă sunteţi vaccinaţi complet şi sunteţi protejaţi de forme severe, chiar dacă vă infectaţi, sunteţi în siguranţă. Noi vom face tot posibilul pentru a menţine acest lucru prin doze suplimentare. Vreau să fiu foarte clar: dozele suplimentare sunt importante, dar cel mai important lucru este să avem cât mai multe persoane vaccinate", a afirmat Joseph Biden.

Soţia preşedintelui SUA, Jill Biden, nu a primit a treia doză alături de el. Joseph Biden a declarat că ea este ocupată, dar va primi mai târziu a treia doză.

Joseph Biden pledează pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat în primul rând distribuirea vaccinurilor în ţări sărace care au probleme de aprovizionare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Joe Biden