x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden nu consideră că ţările aliate au dubii privind credibilitatea SUA pe plan internaţional

Joe Biden nu consideră că ţările aliate au dubii privind credibilitatea SUA pe plan internaţional

21 Aug 2021   •   22:00
Joe Biden nu consideră că ţările aliate au dubii privind credibilitatea SUA pe plan internaţional

Ţările aliate nu au formulat "semne de întrebare" privind "credibilitatea" Statelor Unite pe plan internaţional în contextul retragerii efectivelor militare din Afganistan, afirmă preşedintele Joseph Biden, pe fondul criticilor.

"Nu am observat semne de întrebare ale aliaţilor noştri din lume referitoare la credibilitatea noastră", a declarat Joseph Biden, într-o conferinţă de presă organizată vineri după-amiază, potrivit CNN. Liderul de la Casa Albă a argumentat că aliaţii au observat că Statele Unite acţionează "rapid" şi "respectând" deciziile anunţate.

"Vreau să plasez lucrurile în context. Ce interes mai avem acum în Afganistan dacă reţeaua Al-Qaida s-a retras? Noi am intervenit în Afganistan cu obiectivul clar de a scăpa de Al-Qaida şi de Osama ben Laden, ceea ce am făcut. Ştiţi poziţia mea de mult timp. A venit momentul să încheiem acest război", a subliniat Joseph Biden.

"Este vorba de rolul Americii de lider în lume. Iar toţi aliaţii au fost de acord cu acest lucru. Înainte de a lua decizia, am fost la reuniunea G7 şi m-am întâlnit cu partenerii din cadrul NATO, le-am spus, toată lumea ştia şi toţi au fost de acord cu decizia pe care am luat-o de a încheia împreună implicarea în Afganistan", a argumentat preşedintele SUA.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Joe Biden