x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jurnalistul NBC care i-a luat interviu lui Vladimir Putin a stat în carantină două săptămâni înainte

Jurnalistul NBC care i-a luat interviu lui Vladimir Putin a stat în carantină două săptămâni înainte

22 Iun 2021   •   09:20
Jurnalistul NBC care i-a luat interviu lui Vladimir Putin a stat în carantină două săptămâni înainte

Jurnalistul NBC News, Keir Simmons, care l-a intervievat pe preşedintele Vladimir Putin înainte de întâlnirea sa cu Joe Biden la Geneva, a declarat că el şi echipa de filmare a trebuit să petreacă două săptămâni în carantină.

„Vă mulţumim pentru timpul acordat, domnule preşedinte, am fost în carantină timp de două săptămâni, acesta este un interviu foarte important pentru noi”, a spus Keir Simmons.

Conversaţia cu NBC a fost primul interviu al lui Vladimir Putin cu mass-media americană în trei ani, din iulie 2018, când preşedintele rus a vorbit cu reporterul Fox News, Chris Wallace, înaintea unui summit cu Donald Trump la Helsinki, potrivit Forbes.

Putin a fost vaccinat împotriva coronavirusului în primăvară, dar nu a dezvăluit cu care dintre seruri. Pe 4 iunie, el a vorbit personal la o sesiune plenară a Forumului Economic din Sankt Petersburg. Participanţii la SPIEF au fost supuşi testării PCR în avans înainte de a ajunge la forum, iar cei care intenţionau să participe la sesiunea plenară au fost obligaţi să facă teste PCR suplimentare cu o zi înainte de întâlnire.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vladimir putin